Galeriile celor două echipe s-au întâlnit în centrul orașului, înainte de începutul partidei și, în dorința de a crea spectacol, au aprins petarde și fumigene, iar unele dintre ele au fost aruncate și spre jandarmii care îi supravegheau.
Aceștia au ripostat și i-au împrăștiat pe suporteri. Surse din cadrul Jandarmeriei afirmă că fanii dinamoviști au fost cei care au creat probleme, iar aceștia se vor alege cu amenzi.
„Au fost identificați și se vor lua măsurile legale împotriva acestora”, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Cluj, Mariana Tecar.
Articol scris de: Mihai CINPOERU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER